La 31 ianuarie, termenul de raportare a aranjamentelor transfrontaliere derulate în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020 realizate cu scopul de a obține un avantaj fiscal a expirat. De asemenea, 28 februarie a fost termenul final pentru raportarea aranjamentelor ”istorice”, din perioada 25 iunie 2018 – 30 iunie 2020. Potrivit unei comunicări a Camerei Consultanților Fiscali, Fiscul a primit doar 400 de raportări ale tranzacțiilor transfrontaliere până la finele lui martie. Aparent este un număr mic, însă, momentan, nu sunt disponibile informații suficiente astfel încât să putem compara cu ce s-a raportat în alte state europene. De asemenea, acest număr nu foarte mare ar putea ajuta autoritățile fiscale la stabilirea unei strategii de control orientată către companiile care au avut tranzacții raportabile.
Contribuabilii trebuie să țină cont că, pentru acele aranjamente realizate după 1 ianuarie 2021, se aplică regula generală a celor 30 de zile și că, în cazul României, amenzile pentru neraportare sau raportarea cu întârziere pot ajunge la 100.000 de lei, adică la cel mai mare nivel din legislația fiscală (există ceva similar doar pentru neprezentarea Raportării pentru fiecare țară în parte – CbCR/DAC4). În plus, deși obligația de raportare revine în primul rând intermediarilor (consultanți, contabili, avocați), sunt și state membre, cum este cazul României, unde intermediarii raportează doar cu acordul contribuabilului relevant. În lipsa acestui acord, obligația de raportare îi revine automat contribuabilului. Deși poate părea simplu, se pare că nu este chiar așa, având în vedere numărul dosarelor depuse.
La ce să fie atente companiile și ce acțiuni să întreprindă?
Momentul raportării. Este important pentru companii să nu omită un detaliu important – momentul de la care încep să curgă cele 30 de zile, și anume de la primul pas în implementare. Altfel, este posibil ca, la momentul semnării documentelor de implementare a tranzacției, termenul să fie deja expirat. Prin urmare, departamentul financiar trebuie să fie extrem de agil și vigilent, ca să identifice aceste tranzacții încă din stadiile incipiente, pentru a putea îndeplini obligațiile de raportare la timp. Pe de altă parte, însă, companiile pot avea tranzacții raportabile care, în final, nu se implementează. Totuși, dacă decizia de a nu implementa se ia după trecerea celor 30 de zile, obligația de raportare rămâne.
Să nu plece de la premisa că nu au nimic de raportat. Am observat în practică faptul că multe companii nu primesc instrucțiuni clare din partea grupului referitoare la ce au de raportat. Sau situația în care li se transmite că nu au nimic de raportat. Însă, la nivel de grup, nu se cunoaște lista de tranzacții derulate de societățile din România in extenso (analiza vizează de cele mai multe ori tranzacții materiale).
La nivel de grup pot exista, de asemenea, anumite contracte la care este parte și România (de ex. contracte de cash pooling), pe care compania din România nu le-a raportat, dar le raportează entități afiliate din alte țări. În astfel de situații, companiile nu trebuie să fie pasive, ci e important să verifice analiza făcută de entitatea din grup care a realizat raportarea – analiza poate fi relevantă și pentru România. De asemenea, DAC6 ne cere să declarăm orice alte entități afectate de tranzacția raportabilă, prin urmare, este posibil ca societatea din România să fi fost menționată de o altă entitate care a făcut raportarea. Având în vedere că informațiile raportate în baza DAC6 vor fi disponibile autorităților fiscale la nivel european, Fiscul din România poate afla pe această cale de tranzacțiile raportate de entitățile afiliate și poate veni la firma locală cu întrebări. Astfel, trebuie urmărită orice tranzacție raportată la nivelul altor societăți din grup și în ce măsură aceasta poate avea un impact asupra activităților societății din România.
Analiza în detaliu a informațiilor. Indiferent de ce acțiuni de analiză și selectare a tranzacțiilor în vederea raportării s-au întreprins la nivel de grup, este nevoie ca firmele din România să preia informația și s-o detalieze. Pentru că mai mult ca sigur, grupul s-a concentrat pe tranzacțiile mari de care avea cunoștință și nu a stabilit o listă detaliată a tranzacțiilor. În plus, firmele locale parte a unui grup multinațional trebuie să verifice toate documentele justificative pentru a putea decela dacă concluzia trasă de grup, „nu aveți nimic de raportat”, este cea corectă. Firmele mai trebuie să fie atente și să solicite grupului toate documentele de care au nevoie pentru un dosar complet în România. Firmele locale sunt cele care vor trebui să justifice acțiunile întreprinse în fața autorităților fiscale din România.
Nu în ultimul rând, amintim companiilor să aibă în vedere cazurile în care DAC6, așa cum a fost transpusă în România, poate devia de la textul original al Directivei, precum și interpretările incluse în Ghidul emis de autoritățile fiscale.
Tratamentul tranzacțiilor circulare. Este un exemplu de abatere de la textul Directivei. Potrivit OG 5/2020, semnul distinctiv cu privire la tranzacțiile circulare face trimitere la acțiuni de spălare a banilor, restrângând, astfel, sfera de aplicare față de textul original al directivei.
Pe de altă parte, ghidul DAC6 se referă generic la tranzacții circulare care presupun interpunerea unor entități fără scop comercial sau tranzacții care se compensează/anulează reciproc. Cu alte cuvinte, ghidul lărgește aria de analiză din perspectiva regulilor anti-abuz în cadrul viitoarelor inspecții fiscale, atrăgând atenția asupra acelor tranzacții realizate fără un scop economic (care nu sunt destinate să producă avantaje economice, beneficii și profituri) sau acelor tranzacții care nu sunt oneste (au ca scop obținerea avantajului fiscal).
Desigur, este discutabil în ce măsura un Ghid de aplicare poate prevala asupra textului OG 5/2020, dar mă aștept ca tranșarea acestei probleme să fie subsecventă identificării unor tranzacții circulare, potențial efectuate pentru obținerea unor avantaje fiscale. În acest caz, fiscul are și alte instrumente prin care să penalizeze companiile care au implementat aceste tranzacții.
[divider height=”30″ line=”1″]
Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Asistență Fiscală și Juridică, EY România
[divider height=”30″ line=”1″]
Citește și:
Studiu EY: Liderii financiari își regândesc atribuțiile odată cu noua realitate operațională
Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:
➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/
Sursă foto: Pexels.com
[divider height=”30″ line=”1″]
Sistemul fiscal internațional este într-o continuă schimbare, după cutremurul adus de criza economică din țările bogate, care au avut și au o mare influență în definirea sistemului fiscal la nivel global. După raportul BEPS (privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor) al OECD, au apărut tot mai multe schimbări și constrângeri având trei direcții principale: transparența, substanța economică și schimbul de informații.
La rândul ei, Uniunea Europeană face pași mai repezi în implementarea unei serii de Directive care transpun ideile BEPS. Astfel, 31 decembrie 2019 este termenul prevăzut de UE pentru transpunerea Directivei privind obligațiile de raportare pentru intermediari (DAC6).
Deși Directiva ar trebui transpusă în legislația națională în mai puțin de 3 luni, încă nu avem un text de lege, fapt ce sporește incertitudinile privind aplicarea acesteia.
Despre ce este vorba în DAC 6?
În contextul tendințelor internaționale privind lupta împotriva practicilor fiscale abuzive, precum și a dezvăluirilor din scandalurile Panama Papers, Paradise Papers sau Football Leaks, OCDE și UE au propus intensificarea și diversificarea schimbului de informații, în scopul de a proteja bazele fiscale naționale împotriva eroziunii.
Astfel, la nivelul UE s-a adoptat DAC 6, Directiva privind schimbul de informații pentru intermediari, care introduce obligații de raportare a unor tranzacții transfrontaliere de planificare fiscală potențial agresivă, ce sunt identificate în baza unor criterii specifice. Mai mult, obligați la aceste raportări vor fi, alături de companii, și intermediarii (de ex. consultanți, avocați etc.) care sfătuiesc sau asistă companiile la implementarea tranzacțiilor raportabile.
Cum se raportează?
Fiecare companie sau intermediar va trebui să notifice tranzacțiile raportabile către autoritățile fiscale din țara sa. Ulterior, autoritățile fiscale din fiecare stat membru vor transmite aceste informații către o platformă dezvoltată la nivel european, astfel că acestea vor fi mult mai în măsură să răspundă practicilor fiscale abuzive prin modificări legislative, dar și prin controale fiscale coordonate și țintite.
La nivel european, unele state s-au mișcat mai repede în transpunerea DAC 6. Printre acestea regăsim Polonia, Lituania, Slovenia și Ungaria. Alte 14 state au publicat proiectul de transpunere a Directivei (Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovacia, Spania și Regatul Unit).
Cine raportează?
Conform DAC 6, obligația de raportare îi revine fie intermediarului (de exemplu, consultanți fiscali, financiari, contabili sau avocați), fie contribuabilului. Directiva oferă însă statelor membre posibilitatea de a excepta intermediarii de la raportare în cazurile în care aceștia au dreptul la protecția confidențialității, în temeiul secretului profesional. De exemplu: Luxemburg, Portugalia, Cipru, Olanda și Slovenia scutesc doar avocații; Slovacia scutește avocații, consultanții fiscali și auditorii; în Cehia, confidențialitatea profesională trebuie păstrată de către consultanții fiscali, avocați, auditori și notari. Pe de altă parte, în Franța, deși în stadiu de proiect, se are în vedere ca și avocații (care fac obiectul privilegiului profesional) să fie supuși raportării în baza DAC 6, însă nu în sensul divulgării numelor părților implicate.
Ce se raportează?
DAC 6 prevede o serie de criterii pe baza cărora se identifică tranzacțiile transfrontaliere raportabile. Conform DAC 6, raportarea vizează toate taxele, cu excepția taxei pe valoarea adăugată (TVA), a taxelor vamale, a accizelor și a contribuțiilor obligatorii la asigurările sociale. Totuși, anumite țări au extins aria de aplicare a obligațiilor de raportare. Astfel, în Polonia se raportează și tranzacțiile locale care îndeplinesc criteriile prevăzute. De asemenea, în Polonia și Portugalia, obligația de raportare vizează și sfera TVA.
Mai mult, însăși lista de criterii din Directivă este vag formulată și vizează o gamă largă de structuri și tranzacții transfrontaliere. În baza informațiilor suplimentare disponibile cu privire la aplicarea DAC 6, multe societăți se vor afla în situația de a raporta tranzacții curente, unele chiar banale, care la prima vedere pot fi omise cu ușurință, mai ales în contextul în care Directiva nu prevede un prag minim pentru tranzacții.
Fără a trece în revistă lista extinsă a criteriilor de raportare, iată câteva posibile exemple de tranzacții care ar trebui raportate în baza DAC 6 (fie pe baza interpretării Directivei, fie prin raportare la normele de aplicare emise de către diverse state membre):
- împrumuturi contractate pentru a finanța distribuții de dividende, contribuții de capital sau achiziția/extinderea participanților în alte societăți;
- conversii ale datoriilor în capital social;
- tranzacții care fac obiectul unui regim preferențial, de exemplu profitul reinvestit prevăzut de legea română poate intra în această categorie;
- tranzacții cu societăți care plătesc impozit zero sau aproape zero – în această categorie pot intra tranzacțiile făcute cu o microîntreprindere din România (având în vedere că, în interpretarea Comisiei Europene, sintagma „aproape zero” înseamnă până la 1%);
- deducerea amortizării unui activ în mai multe jurisdicții – în această categorie pot intra activele alocate unui sediu permanent, a căror amortizare se deduce atât la nivelul sediului permanent, cât și la nivelul societății mamă (dacă se aplică metoda creditului fiscal pentru evitarea dublei impuneri); transferuri de active, inclusiv alocările dintre societatea mamă și sediul ei permanent.
În plus, anumite tranzacții sunt raportabile numai dacă trec testul beneficiului principal (i.e. al căror principal beneficiu este obținerea unui avantaj fiscal). Modul cum se efectuează acest test nu este prevăzut în DAC6, însă câteva state membre au adus clarificări cu privire la interpretarea și aplicarea acestuia.
De exemplu, Spania prezintă o definiție a ceea poate fi considerat un „avantaj fiscal”, și anume: „o reducere a bazei impozabile sau a impozitului datorat, inclusiv amânarea impozitului datorat, precum și generarea de pierderi operaționale nete sau credite fiscale”. În principiu, orice tranzacție transfrontalieră care generează o cheltuială deductibilă sau pentru care se acordă credit fiscal ar putea, în baza acestei definiții, să intre în sfera de raportare.
Consecințele neraportării: penalități mari și chiar urmărirea penală?
Polonia, prima țara care a implementat DAC6, impune și cele mai aspre penalități pentru neconformare – acestea pot ajunge până la 4,7 milioane euro. În plus, intermediarii ale căror venituri sau costuri au depășit în anul precedent exercițiului financiar 1,85 milioane euro sunt obligați să introducă și să utilizeze o „procedură internă” pentru DAC 6. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, sancțiunea poate să ajungă la aproximativ 460 mii euro. Și în Olanda regăsim pedepse severe: o taxă unică de aproximativ 800 mii euro, iar în anumite situații extraordinare, autoritățile pot începe și urmărirea penală. În Austria, Slovacia și Suedia, penalitatea propusă poate ajunge până la 50 mii euro, sau valori mai mici, de 25 mii euro în state precum Ungaria, Slovenia, Cipru, Cehia, Germania.
Alte state au în vedere introducerea de penalități pe zile de neconformare (Marea Britanie), în funcție de dimensiunea intermediarului (Danemarca) sau pe numărul setului de date ce ar trebui raportat (Spania).
Concluzie
Dacă ne uităm la modul în care Directiva a fost transpusă în alte state membre, există multe întrebări privind modul în care DAC 6 va fi transpusă în România, de exemplu: Cine va avea în final obligația de raportare? Cât de mari vor fi penalitățile pentru neraportare? Vor fi incluse și tranzacțiile locale sau numai cele transfrontaliere? Aceste întrebări vin să completeze niște criterii de raportare care sunt, în sine, foarte complexe.
Este recomandabil ca societățile să se pregătească din timp (prin analiza tranzacțiilor, definirea de proceduri de monitorizare și, mai ales, o bună înțelegere a criteriilor de raportare) pentru a identifica tranzacțiile raportabile atât cu alte state membre, cât și tranzacții efectuate cu societăți din afara Uniunii Europene. Acest lucru este cu atât mai important având în vedere că vizează o raportare retroactivă, obligația de raportare țintind tranzacțiile din perioada 25 iunie 2018 – adică aproape un an și jumătate în urmă – până la data de 31 august 2020.
Este important ca orice societate implicată în tranzacții transfrontaliere să cunoască și să analizeze prevederile DAC 6, întrucât tranzacții curente, aparent banale, pot face obiectul unor astfel de raportări. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât consecințele pot fi semnificative, mai ales pentru că nu există un prag valoric. Conform DAC 6, orice tranzacție, oricât de mică, trebuie raportată, dacă sunt îndeplinite criteriile.
Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)