2022.03.06 Blog

Florentina Șușnea, PKF Finconta: Reformularea agendei strategice a companiilor

Recuperarea profitabilității este o misiune dificilă pentru companiile din sectoarele afectate de criză. Adică cele mai multe. Contextul este foarte diferit acum și prin urmare nici ipotezele sau principiile de lucru nu mai sunt similare perioadei pre-pandemice. Reformularea agendei strategice se impune. Dar nu ca o revenire la ce a fost înainte, ci ca o fundație solidă pe care să construiești valoare. Această strategie trebuie să conțină însă tot cele trei elemente esențiale: încredere, tehnologie și oameni.

  1. Încrederea este esențială în afaceri

Într-un mediu hiperconectat, din ce în ce mai virtual, încrederea contează mai mult că niciodată. Oamenii doresc să aibă încredere în organizațiile de la care cumpără, în care lucrează și în care investesc. Într-o lume în care valoarea este din ce în ce mai intangibilă, în care capitalul de brand, inovația și implicarea angajaților sunt, în multe cazuri, mai valoroase decât bunurile fizice, încrederea este moneda de schimb etalon.

Tot mai multe cercetări arată că rolul companiilor nu trebuie să se rezume doar la activitatea lor economică decupată din contextul mai larg care le conține. Au crescut așteptările părților interesate care cer companiilor să genereze impact pozitiv prin sustenabilitate, protejarea mediului, creșterea incluzivă și necesitatea de a măsura și raporta pe aceste teme.

Importanța încrederii a tras după ea reconsiderarea raportării corporative în ce privește transparența. Acest lucru forțează o schimbare a concentrării de la profitul pe termen scurt la un impact pozitiv pe termen lung asupra oamenilor și mediului, impact măsurat cu indicatori non-financiari, nu doar cu cifre de profit și pierdere.

Datele non-financiare care sunt în mod clar legate de prioritățile strategice ale organizației și comunicate în mod integrat pot ajuta companiile să abordeze decalajul de încredere care există între raportarea financiară actuală și așteptările părților interesate..

  1. Tehnologia extinde securitatea cibernetică

Mutarea în mediul online nu le-a mai lăsat timp companiilor să-și testeze infrastructura digitală. Testul de stres asupra oamenilor și tehnologiei a fost unul în timp real. Dacă unele companii au fost fie mai prevăzătoare deoarece modelul de business le-a avantajat și au reușit să prospere, altele s-au luptat să supraviețuiască.

Companiile consacrate în B2B au început să se uite la consumatorii persoane fizice. Sunt mari eforturile acestor companii de personalizare și oferire a unei experiențe cât mai bune pentru acești consumatori. Dar sunt necesare investițiile semnificative pentru a construi infrastructura tehnologică care susține acest nivel de digitalizare.

În lumina creșterii gradului de conștientizare a publicului cu privire la riscurile etice, de confidențialitate și de securitate, interfața  om-tehnologie va fi decisivă pentru succesul viitor. Ca să exploateze cu succes tehnologia, companiile trebuie să-și instruiască oamenii. De asemenea, trebuie să cultive o mentalitate transformatoare în întreaga organizație pentru a valorifica potențialul tehnologiei și pentru a îmbunătăți experiențele angajaților într-o lume din ce în ce mai virtuală.  

  1. Oamenii sunt sursa inovației

Liantul și până la urmă centrul activităților organizaționale sunt oamenii. Una din lecțiile cheie ale pandemiei este că organizațiile și piețele nu pot fi desprinse de angajați, clienți, parteneri, consumatori și alte părți interesate. Nu există o afacere virtuală. Chiar și companiile născute în spațiul digital, cu puține active fizice, se bazează pe ingeniozitatea și excelența oamenilor reali.

Cele mai avansate inovații, sau tehnologii de ultimă oră, pot eșua dacă pierd din vedere valorile umane. Crearea de valoare necesită leadership bazat pe valori comune și susținerea dezvoltării de noi lideri și specialiști. Modul în care compania poate realiza sau livra produse și servicii care implică în mod diferențiat clienții înseamnă înțelegerea faptului că experiențele personalizate sunt esența consumului. Orice punct inclus în strategia pentru redresare economică trebuie să fie filtrat prin prisma umană.

În concluzie

Pe măsură ce companiile caută să-și redeseneze viitorul, primesc votul de susținere al investitorilor, clienților, angajaților și a societății în general de a deveni o organizații care creează valoare pe termen lung pentru pentru diverse categorii interesate. Această transformare cere companiilor  să construiască încredere, să investească în tehnologie și să pună oamenii în centrul procesului decizional. Este o transformare care merită efortul, deoarece obiectivul este o poziție mai puternică în piață, o creștere accelerată și o lume mai bună pentru angajați și toate părțile interesate.

[divider height=”30″ line=”1″]

 

 

 

 

 

Autor: Florentina Șușnea, Managing Director, PKF Finconta

[divider height=”30″ line=”1″]

Citește și:

Opinie EY România: 2022 – E-factura, SAF-T, E-transport – priorități cu impact direct în colectarea TVA

Alina Făniță, PKF Finconta: Riscuri și beneficii în mediul de afaceri digital

Studiu EY: Companiile trebuie să operaționalizeze inovația. Șapte zone de evaluare a inovației în retail în 2022

Opinie Deloitte România: Cumpărarea unei locuințe, între scumpirea creditelor și cota redusă de TVA

Opinie EY România: Ce bani sunt disponibili prin ajutoare de stat și alte fonduri nerambursabile. Scurt ghid pentru investitori

Opinie Deloitte România: Multe firme românești nu sunt pregătite pentru raportarea ANAF. Care sunt motivele?

Opinie PKF Finconta: Auditorul și inteligența artificială, un parteneriat de viitor

Opinie Deloitte România: Rezoluțiile autorităților fiscale pentru 2022 – implicații pentru contribuabili


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


Foto: Pexels.com

[divider height=”30″ line=”1″]

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.