2016.08.08 Articole

Agricultura intensivă riscă să amplifice pericolul deșertificării României

Agricultura românescă va înregistra, în acest an, o producţie record, însă pericolul exploatării intensive şi nesustenabile a terenurilor riscă să amaneteze viitorul agroalimentar al ţării, potrivit Syngenta.

Cultivarea intensivă, folosind tehnologii care solicită la maxim potenţialul pământului, ar putea afecta semnificativ suprafaţa agricolă fertilă, pericolul deşertificării fiind unul foarte mare.

Aceasta este părerea experţilor de la Syngenta România, într-o analiză privind evoluţia agriculturii româneşti. Specialiștii afirmă că, în ultimii ani, agricultura a devenit tot mai intensivă, pe fondul creşterii numărului firmelor care activează în domeniu şi a suprafeţelor exploatate.

Dezvoltarea spectaculoasă a business-ului din sectorul agricol, din ultimii ani, a adus multe beneficii economice ţării dar, pe termen lung, poate pune în pericol echilibrul dintre ecosisteme și agricultură. Potrivit specialiștilor, în aceste condiţii, este absolut necesară adoptarea şi implementarea unor politici agricole sustenabile.

„Dacă în acest moment putem spune că agricultura nu ar avea şi nu va avea un impact negativ asupra biodiversităţii ţării noastre, nu acelaşi lucru îl putem spune despre protecţia surselor de apă și utilizarea raţională a surselor de apă în agricultură, conservarea calităţii solului si diminuarea eroziunii solurilor”,  a afirmat Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice Syngenta România și Republica Moldova.

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.