2017.10.10 Articole

De ce ar trebui să vă urmeze cineva?

Autor: Stuart Hardy, Director of Executive Education, Berlin School of Creative Leadership 

Rolul leadership-ului în era digitală modernă se schimbă rapid, iar liderii creativi au nevoie de un set de abilități agil și adaptabil, pentru a ține pasul cu noile moduri de gândire ‘outside-in’. Liderii nu mai sunt ,,megafoanele” organizației lor, care își ajută oamenii să facă astfel încât produsele și serviciile să ajungă la public în cel mai eficient mod. Nemuritoarea expresie ,,a ieși pe piață” este aproape defunctă. Acum operăm într-o lume a incubatoarelor externe și a centrelor de inovație, în care se nasc idei pentru soluții noi, inovatoare și disruptive, care alimentează afacerile. Liderii trebuie să devină subit ,,magneții” unor noi valori care pătrund din afară înăuntru. Așadar, trec de la rolul de facilitator la acela de orchestrator ce mizează pe colaborare – reunind rețele, tehnologii, idei, ecosisteme de valori și modele disruptive de afaceri.

În această nouă lume a ,,leadership-ului hibrid”, empatia este cheie și numeroase abilități interpersonale sunt din nou relevante. Este util ca liderii creativi care doresc să prospere cu încredere în această epocă să răspundă la întrebarea: ,,De ce ar trebui să mă urmeze cineva?” Criteriile rămân aceleași, dar contextul s-a schimbat enorm. Un exercițiu util este să se aplice un instrument simplu de evaluare, precum ,,Diagrama propunerii de valoare” a lui Alexander Osterwalder, la valoarea personală (și nu la tradiționala valoare a clientului). Mai întâi, ar trebui să vă întrebați: ,,Ce aștept de la cei pe care îi conduc ACUM?” Poate că este diferit față de acum cinci ani. În al doilea rând, conform modelului: ,,Ce greutăți întâmpină oamenii mei în realizarea acestui lucru?” Și, în cele din urmă: ,,Care sunt câștigurile asupra cărora se concentrează în cadrul acestor sarcini?” Apoi, scrutați-vă în oglindă și întrebați-vă (conform părții din stânga a modelului lui Osterwalder): ,,Cum pot elimina greutățile și cum pot crea câștiguri?“ și ,,Cum pot face toate acestea?” Observând cât de bine se suprapun nevoile și elementele care creează valoarea personală vă veți da seama în ce măsură vă vor urma oamenii pe care îi conduceți.

Combinând o perspectivă empatică asupra nevoilor celor care vă urmează cu un grad ridicat de inteligență emoțională și o înțelegere a eului autentic, veți fi foarte bine echipați pentru a atrage atenția și sprijinul celor din jur, în această lume care se transformă rapid. 

 

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.