2013.06.27 Blog

Doar 6% din firmele intrate în insolvenţă scapă de faliment

BusinessMark şi Legal Magazin au organizat joi, 27 iunie 2013, la Hotel Howard Johnson din Bucureşti, conferinţa Back in business vs.Purgatoriulfalimentului. Partenerii evenimentului au fost Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), Rominsolv, Rovigo, Wolters Kluver şi Expense Reduction Analysts – România. Moderatorul conferinţei a fost Cristian Ionescu, Country Manager,  Expense Reduction Analysts – România.

Arin Stănescu, preşedintele UNPIR:Perioada de criză economică s-a prelungit foarte mult

Arin Stănescu, preşedintele UNPIR (Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România), a declarat că ţara noastră se află în cel de-al cincilea an de criză economică, menţionând că recuperarea creanţelor este problema cea mai dificilă a practicienilor în insolvenţă.

Arin Stănescu a precizat că, în această toamnă, va fi transmis Parlamentului Codul Insolvenţei, care cuprinde toată legislaţia din domeniu. Totodată, preşedintele UNPIR a menţionat faptul că Fondul Monetar Internaţional nu agrează promulgarea Legii Insolvenţei persoanelor fizice.

Andrei Cionca, Founding Associate, Casa de Insolvenţă Transilvania:Creditele neperformante vor continua crească

“Creditele neperformante vor continua să crească în lipsa unor finanţări noi în economia românească”, a subliniat Andrei Cionca, Founding Associate, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR). El a anunţat că CITR a demarat crearea unui fond (cu un capital iniţial de 10 milioane de euro) care să investească în companiile aflate în restructurare.

“Vom avea astfel acces la bani. În prezent suntem într-un cerc vicios, chiar dacă restructurezi, nu ai capitalul de care ai nevoie. Totodată, se pot face restructurări şi în afara insolvenţei (out of court)”, a explicat Cionca.

Doar 6% din firmele intrate în insolvenţă scapă de faliment

Companiile aflate în portofoliul CITR care sunt în insolvenţă au active de circa 500 de milioane de euro şi datorii de 2 miliarde de euro, gradul de acoperire a datoriilor  ridicându-se la 25%, nivel similar cu cel din Uniunea Europeană. Andrei Cionca a evidenţiat însă că rata de succes (companiile care ies cu bine din procedura insolvenţei)) este de doar 4%-6%, comparativ cu procentajul de 20% la nivelul UE. Astfel, în România, din 30.000 de insolvenţe, doar 1.000 de firme sunt restructurate, restul sfârşind în faliment.

În 2013 vor intra în insolvenţă mai multe firme mari

Companiile care intră în insolvenţă au o durată medie de funcţionare de 7-8 ani, iar golul financiar şi social lăsat de acestea nu poate fi înlocuit de firmele nou-înfiinţate decât după 3-4 ani de activitate, astfel că procesul de regenerare a economiei este aproape inexistent.

Iancu Guda, Business & Debt Collection şi Macroeconomic Analyst Coface, a declarat că 2012 a fost primul an după 2008 care a înregistrat, pe întreg parcursul, o creştere per total a insolvenţelor mai rapidă decât cea a firmelor nou-înmatriculate. Potrivit Coface, dacă 2012 a fost anul insolvenţelor microîntreprinderilor, în 2013 se va înregistra un număr mai mare de insolvenţe în cazul firmelor medii şi mari.

La evenimentul Back in business vs. “Purgatoriul” falimentului, care şi-a propus să analizeze fenomenul insolvenţelor din perspectiva mediului de afaceri, a sistemului financiar-bancar şi a practicienilor în insolvenţă, au fost prezenţi peste 60 de participanţi, reprezentanţi ai companiilor specializate în insolvenţă şi reorganizare, ai băncilor comerciale, instituţiilor financiare non-bancare şi ai mediului de afaceri.

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.