Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Contribuții la Fondul pentru Mediu – Noutăți 2019-2020

BusinessMark și EY România au plăcerea să vă invite la un eveniment dedicat operatorilor economici ce au obligații la Fondul pentru Mediu (producători, distribuitori, retaileri, importatori, operatori economici care efectuează achiziții intra-comunitare).

În ultimele luni, au fost implementate o serie de modificări ale legislației Fondului pentru Mediu și ale reglementărilor contabile cu privire la raportarea de date nefinanciare, altele fiind în stadiu de proiect. Printre cele mai importante, menționăm schimbarea modalității de depunere a declarațiilor la Fondul pentru Mediu, creșterea valorii contribuțiilor, introducerea unora noi, o procedură nouă de înregistrare a producătorilor de echipamente electrice și electronice și obligativitatea întocmirii declarației nefinanciare.

În acest context, evenimentul „Contribuții la Fondul pentru Mediu – Noutăți 2019-2020”, organizat de BusinessMark și EY România, pe 13 noiembrie, la București, oferă participanților o abordare structurată a ultimelor modificări și impactul acestora asupra activității societății dumneavoastră precum și posibilitatea aprofundării conceptului de sustenabilitate și implementării acestuia în vederea consolidării unui business responsabil.

 

Un eveniment organizat de: Audiență

  • Directori Financiari
  • Directori Logistică
  • Directori Import-Export
  • Responsabili de Mediu
  • Responsabili taxe la Fondul pentru Mediu

 


 

Partneri

  • EY

Detaliile evenimentului

  • Ora și data începerii: 13.11.2019 - 09:00
  • Ora și data final: 13.11.2019 - 16:30
  • Locatie:
  • Domeniu: Tax & Accounting
  • Adresă eveniment:
  • Modificări aduse legislației privind taxele de mediu. Studii de caz;
  • Cine este responsabil pentru contribuția nou introdusă de 2% pentru veniturile realizate din vânzarea oricărui deșeu;
  • Cine are obligația declarării la AFM în cazul produselor marcă proprie;
  • Persoana responsabilă la AFM în cazul societăților stabilite în afara României;
  • Declararea on-line către Administrația Fondului pentru Mediu;
  • Program informatic AFM – trasabilitate deșeuri;
  • Răspunderea OIREP pentru preluarea responsabilității;
  • Cum s-a modificat sistemul de gestionare al ambalajelor prin ultimele modificări legislative, din perspectiva OIREP;
  • Implicații ale modificării procesului de autorizare/ reautorizare OIREP-uri asupra activității producătorilor/ importatorilor;
  • Obligațiile distribuitorilor/ producătorilor de EEE-uri și baterii/ acumulatori portabili. Studii de caz;
  • Pentru ce produse se datorează Ecotaxa;
  • Soluții privind managementul sustenabil al ambalajelor și deșeurilor de ambalaje;
  • Schimbările legislative privind raportarea nefinanciară și efectul lor asupra tuturor companiilor având peste 500 angajați;
  • Ce este declarația nefinanciară și cui se adresează / Care sunt entitățile care trebuie să se conformeze obligației de raportare a declarației nefinanciare;
  • Determinarea relevanței subiectelor necesar a fi incluse în declarația nefinanciară (aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi a dării de mită);
  • Modalitatea de elaborare a declarației nefinanciare (includerea în raportul administratorilor sau întocmirea unui raport separat) în conformitate cu cel mai utilizat cadru de raportare la nivel global (Standardul GRI);
  • Avantajele întocmirii declarației / raportului de sustenabilitate în contextul cerințelor pieței și ale stakeholderilor.
Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.