2016.04.21 Articole

În România, dorința de cumpărare este la nivelul maxim din septembrie 2008

Asemenea majorității celorlalte țări europene, așteptările economice au scăzut și în România în primul trimestru al anului, potrivit rezultatele studiului GfK privind climatul european de consum pentru primul trimestru din 2016.

Indicatorul a ajuns la valoarea de 3 puncte în luna martie, ceea ce reprezintă o scădere de 7 puncte în comparație cu luna decembrie, precum și o scădere de peste 19 puncte în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Această tendință descendentă este surprinzătoare, dat fiind faptul că economia a crescut cu 4,3%, respectiv 3,4% în cele patru trimestre ale anului 2015, în comparație cu aceleași perioade ale anului anterior. Ultima oară când consumatorii români au fost atât de pesimiști cu privire la perspectivele economiei a fost în octombrie 2014.

Șomajul a înregistrat doar o ușoară scădere în decursul ultimului an. Totuși, așteptările în ceea ce privește veniturile au crescut cu aproape 7% în primul trimestru al anului, atingând nivelul de 22 de puncte în luna martie. În consecință, consumatorii se așteaptă ca veniturile lor să își revină în următoarele câteva luni, fie ca rezultat al unor creșteri salariale directe, fie ca rezultat al scăderii ratei șomajului (deoarece numeroși oameni vor reveni în activitate).

În România, disponibilitatea pentru cumpărare a crescut semnificativ în acest trimestru, indicatorul crescând cu 11 puncte între decembrie și martie. Această creștere s-a concretizat în revenirea indicatorului în zona pozitivă a scalei, atingând aproape 4 puncte – cea mai înaltă valoare din septembrie 2008. Foarte probabil, decizia guvernului de a reduce TVA-ul cu 4 puncte procentuale începând de la 1 ianuarie 2016 a contribuit la acest rezultat. Totuși, consumatorii sunt încă departe de momentul în care vor cheltui banii pe produse și servicii scumpe, deoarece, în acest moment, marea lor majoritate abia dacă dispun de fondurile necesare traiului zilnic.

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.