2016.09.16 Articole

Industria de petrol și gaze a României ar putea să dispară în următorii 12 ani

Fără investiții industria de petrol și gaze va mai putea exploata rezervele de țiței doar pentru 12 ani, iar cele de gaze doar pentru nouă ani, a declarat, miercuri, Artur Statan, președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPECA).

Acesta a precizat că există o presiune foarte mare din cauza prețului țițeiului. Din cauza acestui factor de presiune foarte multe investiții au fost anulate anul trecut și anul acesta, iar acest lucru se va vedea anul viitor și peste doi ani când nivelul de producție va continua să scadă accelerat.

“Producția internă acoperă doar 30% din necesarul de petrol al României, restul importăm. În perspectiva unei producții de hidrocarburi  în scădere în următorii trei ani, România va trebui să importe cantități din ce în ce mai mari. În loc să subvenționăm industia de petrol și gaze din România vom subvențina industria altora”, a spus Stratan.

Președintele ROPECA a subliniat că fără stimulente industria este sortită pieirii într-un interval de timp foaret scurt.

Ne-am dori ca statul să realizeze că interesul lui nu este acela de a atrage fonduri la bugetul de stat, ci este acela de a realiza un echilibru între cele trei mari părți interesate: statul român, producătorii și consumatorul final, cetățeanul, care tot timpul a fost exclus din această ecuație, în opinia reprezentantului ROPECA.

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.