„Pe masa magistratilor exista nenumarate expertize care se refera la acelasi bun, dar au valori diferite”

„Cand obiectul expertizei il reprezinta estimarea valorii unui bun, oricare ar fi acela, indiferent cati experti sunt implicati si deci cate expertize distincte, valoarea bunului respectiv nu ar trebui sa difere semnificativ„, explica autorul cartii „Despre evaluare si verificarea evaluarii”, care in 16 iunie va sustine seminarul Evaluarea si Expertiza Judiciara

Care sunt situatiile in care un avocat de drept civil, comercial, respectiv penal, se intalneste cu practica evaluarii?

Situatiile sunt foarte variate. De la partaje, unde patrimoniul supus “divizarii” poate fi compus din active imobilizate (terenuri, cladiri, masini, alte bunuri mobile) sau chiar din actiuni sau parti sociale detinute la una sau mai multe societati comerciale, pana la litigii provenite ca urmare a unor tranzactii de proprietati imobilizare sau actiuni/parti sociale si in care obiectul disputei este chiar valoarea respectiva de tranzactionare. Lista cu aceste situatii este foarte mare si indraznesc sa spun ca, in ceea ce priveste expertizele judiciare, sistemul judiciar din Romania nu este deloc modern si nu a fost reformat. De exemplu, exista multe situatii in care in disputa se afla companii cu activitati multiple sau grupuri de companii unde procesul de evaluare necesita o experienta sporita a evaluatorilor. Pentru aceste situatii, legislatia din Romania nu precizeaza clar cine pot fi expertii care sa realizeze acest evaluari si nici care sunt standardele profesionale aplicabile.

De ce e important ca un avocat / magistrat sa stie mai multe despre evaluare? Cum il poate ajuta aceasta cunoastere in apararea clientilor sai?

Eu cred ca rolul avocatilor este extrem de important in derularea unor procese care sa utilizeze cele mai noi informatii si tehnologii. In ceea ce priveste expertizele, cred ca avocatii ar trebui sa fie primii care sa inteleaga si sa sustina niste principii care nu au fost enuntate, intelese si respectate pana in prezent. Primul dintre ele este ca, atunci cand obiectul expertizei il reprezinta estimarea valorii unui bun, oricare ar fi acela, indiferent cati experti sunt implicati si deci cate expertize distincte, valoarea bunului respectiv nu ar trebui sa difere semnificativ. Altfel spus, un bun, evaluat la aceeasi data, in acelasi scop, in aceiasi termeni de referinta ai evaluarii, ar trebui sa aiba aproximativ aceeasi valoare, indiferent de cate rapoarte de evaluare se realizeaza. Din pacate, acest principiu a fost deseori ignorat si au existat pe masa magistratilor nenumarate expertize care se refereau la acelasi bun si care prezentau valori diferite de la simplu la de trei, patru sau cinci ori. In aceste situatii magistratii trebuiau sa selecteze o valoare. Pe ce criterii? Din punctul meu de vedere, numai una dintre ele putea fi cea corecta. Fara instrumentele profesionale necesare determinarii acesteia, alegerea expertizei corecte era o loterie. Sa revin la intrebarea dvs, am credinta ca un nivel ridicat de cunoastere al aspectelor legate de estimarea valorii, atat la nivelul magistratilor si in primul rand la nivelul avocatilor va reprezenta un pas foarte important pentru imbunatatirea actului de justitie in Romania.

Avem in momentul de fata procese pe rolul instantelor in care se stabilesc prejudicii pentru tranzactii imobiliare realizate cu peste 10 ani in urma. Cat de diferita era piata si practica evaluarii atunci fata de acum si de ce se tine cont la o astfel de evaluare? Poate ea sa fie obiectiva? 

Subiectul este unul foarte delicat, pentru ca se refera la una dintre cele mai complexe misiuni care ii pot fi solicitate unui evaluator: sa estimeze valoarea unui bun valabila la o data anterioara. Cu cat aceasta data este mai indepartata, cu atat misiunea este mai complicata si poate deveni imposibila pentru un singur om. Indepartarea in timp ridica gradul de complexitate pentru ca, in primul rand, au intervenit modificari in pietele specifice acestor bunuri si apare un factor uman foarte important, care se numeste uitarea. Pentru ca evaluarea sa fie cat mai obiectiva in aceste situatii trebuie ca, in primul rand, evaluatorul sau echipa de evaluatori sa respecte cerintele de independenta. In al doilea rand, sa respecte regulile de baza ale unei asemenea misiuni, respectiv sa nu utilizeze in rationamentul profesional nicio informatie care sa fie ulterioara datei evaluarii si sa tina seama de specificul acelei perioade in ceea ce priveste realizarea rapoartelor de evaluare. Si ca tot pomeneam de “uitare”, ea se manifesta atat la nivelul indivizilor, cat si la nivelul surselor de informatii. Pe masura ce perioada este mai indepartata, acestea sunt mai precare, iar nivelul de subiectivism al rezultatului evaluarii poate fi extrem de ridicat. 

Ce se intampla daca fiecare parte aduce propriul expert, iar cele doua evaluari pentru acelasi bun nu coincid?

Din pacate, este o situatie foarte des intalnita si care a devenit un modus vivendi. Aproape ca e considerat un fapt normal ca fiecare parte aflata intr-un litigiu sa aiba propria opinie privind valoarea bunului aflat in disputa, in functie de pozitia procesuala in care se afla. Din aceasta perspectiva, consider ca magistratii au fost pusi deseori in situatii nefiresti de a alege intre doua valori diferite. In realitate, valoarea unui bun era doar una. Desigur ca, aparand doua expertize, deci doua valori diferite, se pune legitim intrebarea care din ele este cea corecta. Raspunsurile in acest caz pot fi trei: 1. este corecta prima valoare 2. este corecta a doua valoare. 3 nu este corecta niciuna dintre ele!

Ce presupune, mai exact, verificarea evaluarii? De ce cantareste mai greu opinia unui verificator in fata instantei?

Exact aici intervine verificarea evaluarii. Ea acopera un gol, sau, daca vreti, propune o veriga suplimentara care sa sprijine toate partile implicate intr-un proces, respectiv magistrati, avocati, procurori, inculpati etc. Ce contine nou aceasta specializare de verificare a evaluarii? Daca reluam exemplele din trecut, vedem ca atunci cand intr-un litigiu existau doua expertize cu valori diferite, se mai solicita inca o expertiza care deseori  “producea” o a treia valoare, diferita de celelalte doua, si care avea rolul de fapt sa incurce mai tare lucrurile decat sa reprezinte un sprijin concret pentru magistrati. 

Misiunea de verificare a evaluarii, trebuie sa precizez din capul locului, implica si exprimarea propriei opinii a verificatorului privind valoarea bunurilor evaluate deja in celelalte expertize existente la dosar. Numim aceasta verificare ca fiind “verificare cu obiectiv extins”. Diferenta fata de trecut este ca, atunci cand verificatorul are alta opinie decat cele care au fost exprimate pana atunci de catre ceilalti experti implicati in dosar, acesta va trebui sa justifice, cu argumente profesionale indubitabile, ca valorile din celelalte expertize au fost influentate de neconformitati majore. Astfel, toate partile implicate in dosar vor fi informate privitor la rapoartele anterioare si de ce a fost nevoie de o noua expertiza si care este nivelul valorii rezultate din aceasta. Stiu ca este o abordare noua, aparuta recent in Romania, dar care sunt convins ca, odata ce este cunoscuta si este pusa in practica la cel mai inalt nivel profesional, va putea reprezenta un sprijin important al derularii actelor de justitie. De altfel, Verificarea Evaluarii este o specializare superioara, presupune cel putin 5 ani de experienta in domeniul de specializare pentru care se obtine, parcurgerea unei etape suplimentare de formare profesionala si sustinerea unui examen foarte exigent, iar in Romania, in acest moment, exista doar 88 de persoane care detin aceasta specializare.