2021.12.05 Blog

Interviu cu Dragos Butufei, Fondator Doctor Tom: „În business este ca la triajul în urgență. Ce pacient ar trebui văzut primul și cât de mult poate să aștepte următorul?”

Am vorbit cu Dragoș Butufei, fondator Doctor Tom, despre obiectivele și misiunea companiei, schimbările din domeniu generate de pandemia de Covid-19 și multe altele, pe care vă invităm să le descoperiți din interviul de mai jos.

[divider height=”30″ line=”1″]

Cum a influențat contextul actual domeniul de lucru? Au fost schimbări și ajustări importante la nivel de de business?

Dragoș Butufei: Sigur că tot ceea ce se întâmplă acum afectează toate domeniile. Asistăm la reconfigurări de planuri, de previziuni, de industrii, de cariere etc. În acest context, pot spune că au fost schimbări și ajustări dinainte de a începe.

Partea bună este că tocmai situația actuală m-a determinat să dezvolt acest concept. Să ofer acces la sănătate și la educație generațiilor viitoare. Să creez un ecosistem și să creștem împreună. Prin prima selecție multi brand premium într-un concept de kit pentru bebeluși.

Știm că antreprenoriatul înseamnă adaptare, schimbare, reinventare ca răspuns la perioade de criză. Cum vedeți lucrul acesta într-un context complet neașteptat, nepregătit, incontrolabil ca o pandemie? Per total, impactul asupra mediului antreprenorial credeți că a fost calibrat gravității situației?

Dragoș Butufei: Dincolo de adaptare, schimbare, reinventare aș adăuga si reziliență. Toate le pun cap la cap și le traduc în perspective, scop, valori, puncte forte, oportunități, conexiuni și energie.

Acest context pandemic global complet neașteptat, nepregătit, incontrolabil precum o pandemie l-aș transforma în oportunitatea de a merge mai departe cu reconfigurări zilnice. Atât timp cât suntem sănătoși putem să facem orice. Ține doar de noi ce alegem.

În toată această perioadă dezvoltăm reziliență. Cauți soluții și nu te plangi de ce nu ai. Ci de ce poți să faci. Cu resursele pe care le ai și le poti dezvolta. Esti recunoscător pentru ce ești și ce poți să faci pentru comunitatea ta. Și întotdeauna rămâi conștient de faptul că pentru orice situație există cel puțin o rezolvare.

Reziliența este capacitatea de a te adapta într-o manieră pozitivă la o situație negativă. În perioada pe care o traversăm este foarte ușor să luăm decizii…nu tocmai raționale. Avem tentația de a lua decizii impulsive în condiții de criză.

Și în business este ca la triajul în urgență. Ce pacient ar trebui văzut primul și cât de mult poate să aștepte următorul? Cam așa este și cu situațiile de criză. Uneori deciziile impulsive în situații de criză sunt vitale. Protocoalele, raționamentul și inteligența emoțională te pot ajuta să nu iei decizii impulsive în situații de criză.

Mediul antreprenorial se adaptează din mers la fiecare schimbare. Nu există altă variantă. Nu te adaptezi, ai închis prăvălia. Calibrarea presupune recalibrare.

Cum funcționează platforma Doctor Tom?

Dragoș Butufei: Platforma Doctor Tom este în creștere. Precum un bebeluș 😊 Abia a deschis ochii.

Cui se adresează Doctor Tom și care sunt beneficiile?

Dragoș Butufei: Human to Human – Doctor Tom se adresează generațiilor viitoare.

Business to Consumer – Doctor Tom se adresează fiecarei viitoare mame. Se adresează parinților tineri care sunt interesați de alegeri sănătoase pentru bebelușul lor.

Business to Business – Doctor Tom se adresează companiilor care vor introduce kit-ul Doctor Tom în cultura de compensații și beneficii a organizației, astfel încât fiecare colegă din companie care intră în concediu de îngrijire copil să beneficieze de un kit din partea Angajatorului.

Urmărind analizele făcute de-a lungul timpului, Doctor Tom s-a gândit și la sinergia dintre experiența pre și post-natală. Viziunea este de a oferi acces la sănătate și la produse și servicii de nișă premium.

Misiunea este orientată spre cultura organică, inovand într-o manieră naturală.

Beneficiile sunt multiple. De la acces la produse premium validate medical la accesul la sănătate, educație și întreg ecosistemul dezvoltat de Doctor Tom pentru serviciile de care o familie are nevoie la început de drum.

Am pornit la drum alături de parteneri de încredere, oferind servicii personalizate pentru întreaga familie.

Toate detaliile despre concept și despre prima selecție multi brand premium într-un concept de kit pentru bebeluși vă invit sa le găsiți pe pagina oficială www.doctortom.ro.

Despre Dragoș Butufei

Bazat pe educație continuă și cercetare, Dragoș Butufei a decis să își continue misiunea și să ofere acces la sănătate și la produse premium.

Dragoș iubește educația, sănătatea și copiii. A absolvit primul program educațional de health management din România în ianuarie 2018. Această experiență a venit după participarea la un program de Management și Leadership la Insitutul Roffey Park din UK.

„Nu sunt Doctor. Dar, după mulți ani de experiență împreună cu doctorii și experții din sănătate, am decis să împart cunoștințele cu tine. Și cu copilul tău. Investiția în viitor este cea mai importantă, în special de la primele momente ale vieții.”

Prin conceptul dezvoltat sub brandul propriu „Doctor Tom”, Dragoș a lansat primul kit multi-brand cu o astfel de selecție pentru bebeluși. Brandurile selectate sunt premium și sunt validate medical. Respectând promisiunea pentru un viitor sustenabil, noul proiect „Doctor Tom” vine cu o abordare inovativă într-o manieră naturală.

[divider height=”30″ line=”1″]

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.