2015.10.05 Articole

Nou scandal bancar: Elveția investighează piața metalelor prețioase

Iar începem. Autoritatea elvețiană de reglementare a concurenței a început investigațiile în cazul a șapte bănci mari ce activează pe piața elvețiană pentru fraudarea prețurilor de pe piațele metalelor prețioase, inclusiv cele pentru aur și argint.

 Băncile menționate în cadrul anchetei sunt UBS (UBS), HSBC (HSBC), Morgan Stanley (MS), Barclays (BCS), Julius Baer (JBAXY), Deutsche Bank (DB) și Mitsui (MITSY).

Autoritatea de reglementare a declarat luni că băncile sunt suspectate de a fi realizat înțelegeri cu privire la prețurile de tranzacționare în cazul aurului, argintului, platinei și paladiului.

Julius Baer si Mitsui Bank au declarat că au cooperat cu autoritățile. Celelalte bănci nu au furnizat niciun comentariu în această privință.

Autoritățile de reglementare din SUA și Comisia Europeană au raportat, de asemenea, că investighează aspecte similare pe piața tranzacționării metalelor. Cele mai recente anchete urmează unui șir de evenimente internaționale care au probat astfel de aspecte și care s-au concretizat în amenzi de miliarde de EUR, aplicate băncilor.

În luna mai, cinci bănci cu operațiuni la nivel mondial au primit sancțiuni de 5,4 miliarde $ pentru încercarea de a manipula piețele valutare internaționale în favoarea lor.

Procurorul General al SUA Loretta Lynch a spus ca unele dintre bănci „au participat fără niciun fel de scrupule la înțelegeri secrete și operațiuni de  … manipulare.”

Separat, în noiembrie 2014, șase bănci internaționale au fost de acord să plătească amenzi de peste 4 miliarde $ la nivel mondial către autoritățile de reglementare pentru a rezolva acuzațiile că au încercat să manipuleze ratele de schimb valutar.

HSBC, UBS, JPMorgan Chase (JPM), Bank of America (BAC), RBS (RBS) și Citibank (C) au plătit amenzi către Comisia americană pentru tranzaționarea contractelor futures pentru mărfuri, către Autoritatea pentru conduită financiară din Marea Britanie și către Oficiul american de control a monedei.

 

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.