2022.03.13 Articole

Opinie Deloitte: Cetățenii ucraineni beneficiază de acces liber la piața muncii din România

Guvernul României a aprobat o serie de derogări de la legislația imigrării, pentru a permite cetățenilor ucraineni să se angajeze în România, fără a mai fi necesară obținerea avizului de muncă și a vizei de lungă ședere. Potrivit Ordonanței de Urgență 20, adoptată în data de 8 martie 2022, toți cetățenii ucraineni care vor semna un contract individual de muncă cu o societate românească își pot prelungi șederea prin obținerea unui permis de ședere în scop de muncă, direct de pe teritoriul României, fără să mai fie obligați să iasă din țară.

Astfel, odată cu adoptarea noii reglementări, cetățenii ucraineni vor avea la dispoziție două opțiuni suplimentare în ceea ce privește stabilirea în România: angajarea directă, fără a mai fi nevoie de obținerea unei vize și a unui aviz de muncă, și solicitarea protecției temporare conform directivei europene ce oferă în mod automat dreptul de ședere și de muncă. Autoritățile române urmează să publice zilele următoare procedura de aplicare pentru aceste reglementări.

Conform OUG 20, persoanele care nu dețin documente care să dovedească experiența profesională și calificarea necesară ocupării unui loc de muncă sau lipsa unor antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfășoare pot semna o declarație pe proprie răspundere, pe baza căreia să beneficieze de prevederile noii reglementări. În cazul acestor persoane, dreptul de muncă este limitat la cel mult doi ani, urmând ca în zilele următoare autoritățile să publice procedura de încadrare în muncă pentru această categorie.

Pe de altă parte, excepțiile introduse prin OUG 20 nu sunt aplicabile în cazul profesiilor reglementate în România, conform legislației în vigoare (precum medic, farmacist, arhitect etc.), indiferent dacă activitatea se desfășoară în calitate de salariat sau în mod independent.

Măsurile de sprijin implementate de guvern sunt binevenite în contextul actual, în care există un flux masiv de persoane care intră în România, dintre care o mare parte au capacitatea de a munci. Astfel, acestea vor putea să își asigure mijloacele de întreținere necesare, în situația în care aleg să rămână în România, existând deja multiple inițiative în acest sens, precum platforme ce au ca scop cuantificarea ofertei și cererii de forță de muncă.

Noile măsuri din OUG 20 nu sunt aplicabile membrilor familiilor cetățenilor ucraineni care vor beneficia de excepțiile menționate în vederea angajării. Pentru aceștia, rămân în vigoare condițiile anterioare, respectiv obținerea admisiei, a vizei de lungă ședere și a permisului de ședere în scopul reîntregirii familiei, dar și posibilitatea de a aplica pentru protecție temporară odată ce procedura va fi publicată de către autoritățile române (probabil în următoarele zile).

Facilitarea accesului liber la muncă și posibilitatea reglementării dreptului de ședere într-un mod facil și rapid, atât pentru cetățenii ucraineni, cât și pentru membrii familiilor lor, ar plasa România pe lista țărilor din Uniunea Europeană cu un regim favorabil în vederea stabilirii pe termen mediu și lung. Acest lucru ar putea crește gradul de atracție și retenție al României pentru cetățenii ucraineni, astfel încât țara noastră să nu mai fie doar o zonă de tranzit spre țările din vest.

[divider height=”30″ line=”1″]

 

 

 

 

 

 

Material de opinie de Raluca Bontaș, Partener, și Mihaela Vechiu, Manager, Servicii Dedicate Angajatorilor Globali, Deloitte România

[divider height=”30″ line=”1″]

Citește și:

Opinie Deloitte România: Activarea mecanismului de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni

Alina Făniță, PKF Finconta: Riscuri și beneficii în mediul de afaceri digital

Studiu EY: Companiile trebuie să operaționalizeze inovația. Șapte zone de evaluare a inovației în retail în 2022

Opinie Deloitte România: Cumpărarea unei locuințe, între scumpirea creditelor și cota redusă de TVA

Opinie EY România: Ce bani sunt disponibili prin ajutoare de stat și alte fonduri nerambursabile. Scurt ghid pentru investitori

Opinie Deloitte România: Multe firme românești nu sunt pregătite pentru raportarea ANAF. Care sunt motivele?

Opinie PKF Finconta: Auditorul și inteligența artificială, un parteneriat de viitor

Opinie Deloitte România: Rezoluțiile autorităților fiscale pentru 2022 – implicații pentru contribuabili


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


FotoPexels.com

[divider height=”30″ line=”1″]

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.