Investitii imobiliare 2019.10.11 Articole

Raport CBRE: În primele 9 luni, piața de investiții imobiliare din România a depășit 585 mil. euro

Volumul investițiilor imobiliare din România a depășit 585 milioane de euro, în primele nouă luni, arată cel mai recent raport de research al CBRE, lider global și național al pieței de consultanță imobiliară.

Astfel, piața de birouri a atras peste jumătate din investiții, București și Cluj-Napoca fiind cele mai dinamice orașe, cu aproape 90% din volumul tranzacționat.

 „Am încercat să privim lucrurile de la nivel regional la cel local, pentru că ce se întâmplă în România este rezultat al pieței regionale, unde s-au tranzacționat 8,6 miliarde de euro, pentru că, comparativ cu 2018, volumul reprezintă 70%. Anul trecut s-au tranzacționat 12,5 miliarde de euro”, a punctat Daniela Boca, Head of Research în cadrul CBRE.

„Cifrele pentru primele nouă luni arată că România este cea mai competitivă țară din Europa Centrală și de Est. Spre exemplu, pe sectorul de birouri, yield-ul (randamentul anual al investiției) este de 7%, în timp ce valoarea chiriilor este la un nivel de 18,5 euro/mp/lună. România atrage tot mai mult atenția unor noi investitori, care doresc să intre pe piața locală, precum și nume noi pe piața de închirieri de spații de birouri, ceea ce ne face încrezători cu privire la potențialul pieței imobiliare în 2020”, a mai explicat Daniela Boca.

La nivelul Europei Centrale și de Est, piața de investiții imobiliare a atins valoarea de 8,6 miliarde de euro în primele trei trimestre. Polonia s-a menținut lider pe piața de investiții la nivel regional, cu o pondere de circa 50% din total, în timp ce România are o pondere stabilă de 7%, cu potențial de creștere în următoarele luni.

„Deși încercăm să ne comparăm, este o altă structură; trebuie să ținem cont că dezvoltările de clasă au avut loc acum 20 de ani. În câțiva ani sperăm să ne apropiem tot mai mult. Dacă lucrurile merg cum trebuie, ponderea României va ajunge la 8% din cea regională.”

La rândul său, Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE Romania, a subliniat că România are un avantaj major în contextul de investment, pentru că „suntem o țară competitivă.”

„Noi avem un avantaj major în contextul de investment, pentru că suntem o țară competitivă. Pentru noi, e un beneficiu că suntem o țară ieftină. Dacă în Praga produsele sunt mult mai scumpe, observăm lichiditate și active din partea țărilor mai scumpe, care își duc atenția către România. Cumva, România a reușit să atragă și pe piața de office, și de industrial și de retail.În primele 9 luni ale anului, în România s-au tranzacționat aproape 600 milioane de euro; estimăm că vom atinge pragul de 1 miliard”, a spus el.

În ceea ce privește zona de tranzacționare, acesta a precizat că din volumul de investiții de 585 milioane de euro, 60% au fost în București, 29% în Cluj-Napoca și 11% în alte orașe secundare.

Ce s-a întâmplat din punct de vedere al zonei? Avem o surpriză: Clujul urmează Bucureștiului în ceea ce privește partea de tranzacționare investment. Estimăm că, pe lângă Cluj, vor apărea și alte orașe pe această  listă, care vor prelua o pondere din volumul tranzacțional; rămâne de văzut dacă va fi Timișoara, Iași sau Brașovul. Avem potențial de creștere și oamenii sunt deschiși să vină (n.r – în România)”, a mai spus Gijs Klomp, în cadrul unei conferințe de presă.

Din punct de vedere al profilului cumpărătorilor, investitorii locali au rămas cei mai activi în primele nouă luni, cu 33% din totalul investițiilor, urmați de fondurile sud-africane, cu 30% și de  investitorii americani, cu 12%.

Vedem din ce în ce mai mulți investitori locali. Nu depindem strict de lichiditate din afară; avem o bază, rulăm foarte mulți bani locali. Primele nouă luni au rămas similare; volumul mediu a rămas similar cu cel din 2018, dar dacă se vor încheia toate tranzacțiile, valoarea medie o va depăși pe cea de anul trecut”, a mai spus Gijs Klomp.

Intrarea pe piața din România a unor nume noi în primele nouă luni, precum White Star, Indotek și Morgan Stanley, a transmis un mesaj foarte pozitiv în rândul investitorilor interesați de România. Ne așteptăm ca în 2020 să vedem și alte companii care vor face primul pas în România și ne bucurăm să avem deja discuții în acest sens”, a mai punctat el.

În ceea ce privește produsele tranzacționate, piața de birouri au rămas în centrul atenției, atrăgând 50% din investiții, fiind urmată de sectorul de retail cu 27% și de industrial, cu 9% din volumul tranzacționat.

„Ce îi interesează pe investitori? Birourile, dar să existe un sector tradițional pentru intrare în piață. Tot timpul, piața de birouri va fi primul beneficiar care vine în România. Industrial: este un mega-trend care se vede de câțiva ani în toată lumea. Retail – în Europa Centrală (Cehia, Ungaria), dar acum e foarte nepopular în SUA, în Occident (din cauza online-ului). Piețele din Europa și Centrală pe retail sunt în creștere. Suntem singura piață din Regiune care nu mai e la fel de scumpă ca în 2007. Atunci piața era foarte mică; era o piață locală. Acum avem multe firme internaționale. Atunci, nivelul de chirie era mult mai înalt. Acum e mai bine, ca piață, decât atunci. E un avantaj dublu față de 2007. Cred sincer că față de 2007 nu a fost niciodată atâta atenție față de România, jucători internaționali sunt atrași în România”, a mai declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE România.

Cu toate acestea, există o serie de elemente care le stârnesc îngrijorări investitorilor: corupția, guvernanța (cum funcționează sistemul de management al țării), infrastructura (este prima experiență când un investitor intră în România), demografia (ce e în general o problemă în Europa Centrală și de Est este că populația este în scădere).

„Dacă eu vreau să cumpăr un mall, un risc este să se construiască un altul lângă mine – în Occident există norme care interzic. Era bine ca și Guvernul să reglementeze puțin piața.”

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.