2016.11.11 Blog

Schimbarea de paradigmă a mobilității obligă industria automotive la transformări

Industria automotive se află într-o dezvoltare perpetuă și se orientează, din ce în ce mai mult, către outsourcing. Astfel, atât actorii care activează în această industrie, cât și partenerii de afaceri, trebuie să știe să evalueze nevoile consumatorilor, pentru a ghida strategia de afaceri în direcția corectă.

BUSINESSMARK a organizat, miercuri, 9 Noiembrie, AUTOMOTIVE MARKET FORUM, la hotel J.W.Marriott, eveniment dedicat industriei automotive.

Prima sesiune a conferinței i-a avut ca invitați pe: STEPHANE RENIE, Sales & Marketing Director, ALD International, JOHANNES HEIDECKER, Chief Financial Officer, Daimler Star Transmission, COSTIN TRÎMBIȚAȘU, Plant Manager, Adient Automotive, NICOLETA CARLUGEA, HR Director South Eastern Europe, Draxlmaier Group, CAGATAY SUNER, Director General, Glasscorp, parte din Șișecam Group și BOGDAN HOSSU, Director General, Wise Finance Solutions.

“Sunt câteva direcții indiscutabile atunci când vorbim de mobilitate. Evoluția demografică și presiunea venită din partea generației Y (cei născuți între 1980 și 1995) va schimba percepția asupra automobilului. De asemenea, faptul că mai mult de 60% din PIB mondial este generat în 600 de metropole va afecta foarte mult mobiliatea așa cum o știm”, a spus în prezentarea de deschidere, STEPHANE RENIE, Sales & Marketing Director, ALD International.

“În 2015 piața de autovehicule însuma 68,5 milioane de unități, o creștere importantă dacă o comparăm cu 2000 când erau 41 de milioane de autovehicule (…) În aceste condiții, România are șanse reale să devină un producător și mai important”, a spus JOHANNES HEIDECKER, Chief Financial Officer, Daimler Star Transmission.

Acesta a explicat că România poate profita de pe urma Brexitului, în urma căruia mulți producători de componente auto vor dori să-și relocheze unitățile de producție în spațiul UE, dar și de interesul din ce în ce mai crescut al Chinei pentru piața europeană.

“Investitorii chinezi sunt interesați să intre pe piața europeană, iar România poate fi o poartă de intrare, însă trebuie să-și rezolve problemele legate de infrastructură și forța de muncă înalt calificată. Mâna de lucru ieftină nu mai este un argument. De exemplu, în Moldova este și mai ieftină“, a spus Johannes Heidecker, Chief Financial Officer, Daimler Star Transmission.

Acesta a oferit exemplul Tesla, care a decis să deschidă o fabrică în Olanda, o țară în care mâna de lucru nu este deloc ieftină, însă infrastructura și pregătirea profesională a lucrătorilor oferă beneficii care eclipsează costul cu forța de muncă.

La problemele legate de costul forței de muncă s-a referit și COSTIN TRÎMBIȚAȘU, Plant Manager, Adient Automotive (Johnson Controls Automotive).

“Extinderile companiei în România nu sunt pentru a lărgi business-ul ca diversitate, ci pentru a lărgi ca volum. Din păcate, România devine confortabilă, costurile cu forța de muncă au crescut. Provocarea este ca beneficiile pe care le aducem să devanseze costurile cu forța de muncă. Din fericire, încă mai avem o cultură industrială solidă, iar investitorii apreciază acest lucru”, a spus COSTIN TRÎMBIȚAȘU.

Prezentarea NICOLETEI CARLUGEA, HR Director South Eastern Europe, Draxlmaier Group, s-a axat pe transformarea automobilelor clasice. Potrivit acesteia, producătorii investesc din ce în ce mai mult în transformarea vehiculelor clasice în unele inteligente, iar colaborările dintre producătorii auto și firmele IT, ca Google sau Apple, nu mai surpind pe nimeni. 

“Până în 2020, aproximativ 250 de milioane de automobile conectate la internet vor rula pe șosele. Astfel, fiecare al cincilea automobil va fi conectat la rețea. Dacă în 2016, aproximativ 12 milioane de automobile vor ieși de pe poarta fabricii cu funcționalități pentru conectare la rețea, în 2020 numărul acestora va fi de 5 ori mai mare”, a declarat Nicoleta Carlugea, HR Director South Eastern Europe, Draxlmaier Group.

CAGATAY SUNER, Director General, Glasscorp, parte din Șișecam Group, a abordat problema înlocuirii sticlei din industria de automobile de plastic. Acesta a subliniat că, în afară de design, sticla are un importatnt rol în structura automobilului.

“Sticla nu este doar un mediu transparent. Este un factor unic de design și un factor de siguranță în structura mașinii”, a declarat Cagatay Suner.

Acesta a precizat că firma intenționează să se extindă la nivel global și să-și întărească poziția din Europa.

“Vrem să devenim un jucător global, să ne concentrăm pe producția de sticlă prelucrată curbat. De asemenea intenționăm să fim un jucător puternic în Europa”, a mai spus Suner.

BOGDAN HOSSU, Director General, Wise Finance Solutions, a oferit câteva detalii tehnice privind ajutoarele de stat oferite investitorilor din industia auto și din industria de componente auto.

“Companiile pot accesa două tipuri de ajutoare de stat plus un program de cercetare-dezvoltare pe partea de fonduri europene. Un ajutor de stat este pentru crearea de locuri de muncă și unul este pentru investiții cu impact major în economia României. Se poate aplica fie pe o companie nouă, fie pe o companie aflată în activitate în România, iar beneficiile sunt maxim 50% costuri salariale pe doi ani. Limitate la salariul mediu brut pe economie cu toate taxele incluse”, a spus BOGDAN HOSSU.

A doua parte a conferinței s-a axat în principal pe modalitățile de dezvoltare și eficientizare a flotelor de mașini prin introducerea automobilului electric și hibrid, dar și pe importanța educării conducătorilor auto în condusul preventiv. Invitați pentru a-și susține opiniile au fost: CĂTĂLIN OLTEANU, Director Comercial, ALD Automotive România, SORIN DIACONU, Head of Real Estate & Car Fleet, Orange România, DRAGOȘ STOICA, Director Comercial Corporate, Țiriac Auto, PAUL BADEA, CEO, Badsi și TITI AUR, Managing Partner, Academia Titi Aur.

CĂTĂLIN OLTEANU, Director Comercial, ALD Automotive România: “Leasingul operațional a crescut constant în România; cu toate acestea, nivelul de penetrare este redus comparativ cu alte țări din regiune. Creșterea medie a fost de 12%, iar trendul va continua, deoarece multe companii sunt interesate să apeleze la aceste servicii.”

Acesta a mai precizat că, pe viitor, oportunitățile pentru ALD Automotive vor veni din dezvoltarea vânzărilor către clienții locali.

SORIN DIACONU, Head of Real Estate & Car Fleet, Orange România a vorbit despre beneficiile aduse de achiziționarea unor automobile electrice, care, în opinia sa, reprezintă soluția ideală pentru companiile care administrează flote mari de autoturisme, în special cele din sectorul telecom și IT&C.

“Când am achiziționat cele patru mașini electrice, foarte mulți din companie erau sceptici față de autonomia acestor mașini. Este o provocare. Nu au o autonomie foarte mare care să-ți permită să le folosești între orașe, dar cel mai mult și cel mai mult ne interesează că îți simplifică foarte mult din timpul acordat în trecut transportului între clienți sau între sedii (…) Este adevărat că sunt mai scumpe și au o autonomie redusă, dar soluția mașinii electrice pentru deplasarea în oraș acoperă orice nivel de satifacție a clientului intern, adică angajatul companiei”, a explicat SORIN DIACONU.

DRAGOȘ STOICA, Director Comercial Corporate, Țiriac Auto, este de părere că nevoile clienților sunt tot mai diverse si iau in calcul mai multi factori decat pretul de achizitie. Aceștia au nevoie de simplitate în comunicare în ceea ce privește alegerea mașinii noi și serviciile post vânzare.

“Convingerea mea este că și noi, retailerii de auto, ne vom găsi locul în lanțul de distribuție de mobilitate. Diferența, probabil, o va face rețeaua care va fi capabilă să se adapteze la trecerea de la consiliere de la acea “cutie de metal” la întreg pachetul de servicii și aplicații”, a mai spus DRAGOȘ STOICA.

PAUL BADEA, CEO, Badsi, s-a declarat un susținător convins al mașinilor electrice.

„Vânzările de mașini electrice au crescut în România, în intervalul 2015 – 2016, cu 129%. Dar, întrebarea este de la cât la cât? De la 33 la 78. Este o creștere semnificativă și, dacă se continuă pe următorii ani, eu cred că este o piață interesantă”, a spus PAUL BADEA.

Prezent în cadul conferinței, TITI AUR, Managing Partner, Academia Titi Aur, a subliniat importanța pregătirii continue a conducătorilor auto și a tras un semnal de alarmă cu privire la slaba pregătire a șoferilor români.

“România este, de departe, pe locul întâi la accidente de circulație. Dacă ne raportăm la 10 milioane de kilometri parcurși, Anglia și Suedia au 39 de morți la 10 milioane de kilometri parcurși, penultima țară este Bulgaria cu 240 de morți, iar România are 420 de morți, dublu decât Bulgaria”, a spus TITI AUR.

Un eveniment BusinessMark organizat cu sprijinul CCIFER.

Parteneri: ALD Automotive, Wise Financial Solutions și Biroul de Traduceri Champollion.

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.