birou 2021.01.12 Articole

Studiu Deloitte: Siguranța angajaților și revenirea la locul de muncă sunt principalele preocupări din perspectiva juridică ale organizațiilor, care anticipează reluarea unui nivel obișnuit de funcționare în prima jumătate a lui 2021

Două din trei departamente juridice sunt implicate în aspecte care țin de siguranța angajaților și se așteaptă ca politicile legate de revenirea la locul de muncă să fie una dintre priorități în viitor, în contextul în care peste jumătate dintre directorii juridici (51%) anticipează că organizațiile lor își vor relua nivelul obișnuit de funcționare în prima jumătate a anului 2021, conform studiului Deloitte 2020 Legal Department COVID-19 Survey, efectuat în rândul directorilor juridici și de conformitate din SUA.

Aspectele legate de reglementare (47%), beneficiile angajaților (44%), impactul asupra contractelor și a lanțului de aprovizionare (43%) și domeniul cibernetic (42%) sunt pe următoarele locuri în topul chestiunilor juridice legate de COVID-19, conform respondenților.

Majoritatea directorilor juridici (78%) spun că volumul de muncă al echipelor lor a crescut în contextul COVID-19, acestea având numeroase sarcini legate de pandemie în paralel cu participarea activă la asigurarea continuității businessului și la eforturile de securitate cibernetică, precum și în contextul în care măsurile de control asupra costurilor au dus în unele cazuri la reducerea numărului de angajați. Conform studiului, 81% dintre organizațiile pentru care securitatea cibernetică se află printre primele trei priorități spun că au un plan de a gestiona implicațiile juridice ale unui atac cibernetic, iar 55% dintre organizațiile care se confruntă cu întreruperi pe lanțul de aprovizionare au început să analizeze contractele afectate.

„Departamentele juridice erau deja supuse unei serii de provocări înainte de pandemie, cum ar fi presiunea de a-și îmbunătăți eficiența operațională în paralel cu menținerea nivelului costurilor și de a colabora mai strâns cu alte zone ale businessului. Pandemia a intensificat așteptările, căci liderii de business apelează la echipele lor juridice pentru a putea lua decizii de business documentate temeinic. În acest context, primele opțiuni accesibile departamentelor juridice sunt ajustarea modelului operațional și adoptarea de noi soluții tehnologice precum chatboți specializați sau automatizarea unor procese”, a spus Simina Mut, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal, coordonatoarea Centrului Global de Excelență Deloitte Legal și a practicii Deloitte din Europa Centrală specializată în Legal Management Consulting.

Pentru a răspunde cerințelor tot mai mari, 62% dintre respondenți se așteaptă la creșterea investițiilor digitale dedicate departamentelor juridice, în ciuda măsurilor de menținere a nivelului costurilor. Organizațiile investesc în tehnologii precum inteligență artificială, procesarea limbajului natural și automatizarea robotizată a proceselor și își schimbă abordarea privind managementul contractelor.

În România, Deloitte și Reff & Asociații | Deloitte Legal au încheiat parteneriate cu Druid, Future WorkForce și RPAbox, companii care sunt lideri locali în domeniul transformării digitale, pentru crearea unor soluții tehnologice dedicate departamentelor juridice, financiare și de resurse umane, cum ar fi chatboți și soluții pentru automatizarea proceselor repetitive și manuale prin tehnologie RPA și algoritmi de procesare a limbajului natural.

[divider height=”30″ line=”1″]

Citește și:

Alex Milcev, EY România: Mesaj către noul Guvern: Relansarea depinde de noi toți și trebuie să înceapă chiar acum

Studiu Deloitte: comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare au crescut cu 14% de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, determinând restaurantele să-și reconfigureze rețelele

Studiu Deloitte: comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare au crescut cu 14% de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, determinând restaurantele să-și reconfigureze rețelele

Mihaela Iacob & Claudia Matei, Deloitte România: Necesitatea taxării echitabile a economiei digitale, urgentată de pandemia de COVID-19

Studiu Deloitte: jumătate dintre consumatori consideră că noile experiențe digitale sunt un substitut satisfăcător pentru activitățile pe care le desfășurau înainte de pandemia de COVID-19

Silvia Axinescu, Reff & Asociații|Deloitte Legal: Beneficiile și provocările deciziilor luate de inteligența artificială

Studiu EY: Jumătate dintre șoferii români afectați de criza generată de pandemie au amânat achiziția unei mașini sau au ales o variantă mai ieftină

Raport Deloitte: Vânzările de mașini electrice vor crește anual cu 30% în următorul deceniu, iar una din trei mașini nou vândute în 2030 va fi electrică

Raluca Popa, EY România: România nu a reușit să elimine dubla impunere pentru majoritatea cazurilor închise în 2019


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


Sursă foto: Unsplash.com

[divider height=”30″ line=”1″]

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.