2021.10.31 Articole

Studiu Valoria: 76% dintre companii au crescut bugetele de CSR în 2021

  • 83% dintre companii în 2021 față de 73% în 2020 au vizat domeniul sănătății pentru intervenție și sprijin și 54% vs. 80% domeniul educației
  • 54% dintre companiile respondente la ediția 2021, față de 76% în 2020, au ajutat comunitatea prin donații în bani, iar 52% vs. 64% prin voluntariat
  • 76% dintre companiile respondente în 2021, față de 34% în anul 2020, spun că bugetul de CSR a crescut

Valoria împreună cu CSRMedia.ro au lansat a opta ediție a studiului Dinamica și Perspectiva Domeniului CSR din România. Rezultat al parteneriatului dintre cele două organizații, studiul ajuns la ediția a noua este o analiză comparativă a evoluției conceptului de responsabilitate socială corporativă și se adresează specialiștilor de CSR, dar mai ales managerilor și directorilor executivi care își doresc să înțeleagă evoluția acestui domeniu.

Rezultatele ediției curente indică o firească căutare a modalităților de răspuns a echipelor de CSR la provocările aduse de anul 2021, cel în care am aflat cum arată noua normalitate.

În 2021, 68% dintre companiile respondente definesc responsabilitatea socială ca implicare în comunitate, 62% ca etică în afaceri, iar 54% ca strategie sustenabilă de business. Deși, la fel ca anul trecut, cele mai multe companii spun că se implică în CSR deoarece face parte din strategia lor de relații publice (55%), sunt mai multe cele care spun că sunt conduse în acest sens prin politica firmei (+5pp), precum și cele care spun că acționarii cer această implicare (+4pp).

Răspunsurile la această ediție arată că procentul companiilor care spun că au o strategie de CSR locală crește cu +14pp. Mai exact, 50% dintre companiile respondente, față de 36% anul trecut, spun că au o strategie locală de CSR pe care o implementează. În 2020, procentul companiilor care spun că au primit strategia de CSR de la firma-mamă scade de la 48% la 40%. De asemenea este de remarcat scăderea cu -6pp a companiilor care spun că nu au o strategie de CSR.

În 2021, 78% dintre companiile respondente, față de 68% în anul anterior (+10pp), spun că au un proces intern/extern pe care îl aplică pentru identificarea temelor relevante pentru CSR. Procentajul companiilor care spun că nu au un proces intern/extern pentru identificarea temelor relevante pentru companie în domeniul CSR dar lucrează la asta scade de la 19% la 13% (-6pp). Acest rezultat denotă în continuare o maturizare a abordării domeniului CSR de către companii.

Față de anul trecut, numărul companiilor care urmăresc impactul CSR crește cu +11pp. Raportarea în conformitate cu standardele internaționale înregistrează o creștere +18pp, cea după sisteme de evaluare proprii scade cu -5pp, iar cea bazată pe evaluări oferite de parteneri scade cu -2pp. În anul 2021, 45% dintre companiile respondente, comparativ cu 27% în anul anterior, spun că au o raportare după standarde internaționale prin care urmăresc impactul activităților de CSR.

Bugetele de CSR care au crescut cu 20%-30%, sunt mai multe cu +15pp în 2021 față de 2020. Și nu sunt singurele care cresc. Vedem o creștere cu +19pp a companiilor care spun că bugetele lor de CSR sunt mai mari cu 10%-20%, și o creștere de +7pp a celor care sunt mai mari cu 5%-10% în acest an.

Bugetele de CSR cu valori mai mari de 10,000 de euro sunt în creștere de la 57% la 89% în acest an (+32pp). Creșterea procentuală cea mai mare o vedem la companiile care spun că au un buget de CSR între 200,000-500,000 euro (+14pp). Mai mult, vedem o creștere de +13pp a companiilor care spun că au bugete de CSR care depășesc 500,000 euro. Mai mult. 51% dintre companii derulează proiecte cu valoare medie de 10,000-50,000 euro în anul 2021. Numai 8% spun că valoarea medie a proiectelor lor este de peste 100,000 euro (-4pp).

16 este numărul mediu de proiecte de CSR derulate de companiile respondente în anul 2020. Totuși, 41% dintre companii, +31pp față de anul anterior, spun că derulează 11-20 de proiecte pe an.

Cele mai multe companii, 41% în 2020  vs. 10% în 2019, au derulat 11-20 de proiecte de CSR pe parcursul anului. Pe de altă parte, 25% (-15pp) spun că au implementat 1-5 proiecte, iar alte 16% (-19pp) au implementat 6-10 de proiecte anul trecut. Este de remarcat și faptul că avem 3% dintre companiile respondente care spun că au derulat peste 51 de proiecte de CSR în anul 2020.

Pe primul loc rămân companiile care derulează proiecte la nivel național (68% în 2020 vs. 70% în 2019). Companiile care fac proiecte de CSR la nivel regional trec pe locul al doilea (+10pp), iar cele care derulează proiecte la nivelul local trec pe locul al treilea, cu o scădere de -29pp. Cea mai mare creștere de +27pp o vedem la companiile care derulează proiecte la nivelul tuturor comunităților în care activează.

La cele nouă ediții ale studiului echipa Valoria au răspuns pozitiv invitației de a sprijini realizarea acestui studiu de referință în domeniul CSR. Prin implicarea în astfel de proiecte Valoria își demonstrează misiunea de a transforma potențialul oamenilor în valoare, iar această implicare are la bază valorile companiei: competență, inovație, pasiune, încredere. Prin serviciile de consultanță, training, executive coaching și studii de piață, Valoria sprijină performanța și excelența în mediul de business.

[divider height=”30″ line=”1″]

Citește și:

Interviu cu Paul-Georgian Turcu, Fondator EVOHouse Construct și EVOFacade; Cofondator INOVESS GROUP, Consortiul European pentru inovație

Studiu EY: Reformele fiscale globale și presiunile exercitate de pandemie asupra lanțurilor de aprovizionare amplifică incertitudinile din zona prețurilor de transfer

Opinie Deloitte: Strategia ANAF în plină criză sanitară – transformările așteptate în privința inspecțiilor fiscale

Studiu EY: Europa de Est își intensifică eforturile în atingerea țintei de emisii „net zero”. România ocupă primul loc în energie regenerabilă

Opinie Reff & Asociații | Deloitte Legal: Legea anti-plastic – mai bine pentru mediu, mai provocator pentru firme

Opinie Deloitte România: Fiscalitatea internațională, adaptată la era digitală

Raport EY: Activitatea IPO globală din primele trei trimestre ale anului depășește numărul și valoarea tranzacțiilor din întregul an 2020


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


 

Material de opinie semnat de
  • yass

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.