Tehnologia Blockchain în Supply Chain Management
Gestionarea unui lanț de aprovizionare este un proces complex chiar și în cazul unui business mic. În același timp, dacă privim la companii naționale și internaționale mai mari, managementul de aprovizionare începe să semene mai puțin cu un ‘lanț’ și mai mult cu un sistem web – există interconectivitate, dar în aceeași măsură, și breșe care conduc sistemul la ineficiență.
Gestionarea lanțului de aprovizionare este un subiect atât de amplu și vast, încât o mulțime de specialiști încep să pună cap la cap soluții pentru a diminua ineficiențele, în favoarea companiilor care își gestionează lanțurile de aprovizionare. Inteligența artificială sau tehnologii noi sunt deja utilizate în încercarea de a optimiza acest proces, însă și mai interesant este faptul că există o soluție mai eficientă gata să schimbe regulile jocului – blockchain, tehnologia care stă la baza bitcoin.
Blockchain – un sistem versatil
Inițial, sistemul blockchain a fost destinat tranzacționărilor, însă la fel de adevărat este faptul că acest sistem este o tehnologie foarte versatilă, putând fi utilizată ca soluție în diverse cazuri. De exemplu, în cazul lanțurilor de aprovizionare pentru companii este mult mai ușor să aibă un control mai mare asupra potențialelor erori care ar putea apărea. Acest lucru ar putea conduce la dezvoltarea unor sisteme interoperabile, care să permită o viziune mult mai clară asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul companiei. Deoarece sistemul blockchain este incoruptibil, acesta vă oferă o transparență mult mai mare cu privire la etapele gestionării lanțului de aprovizionare. În același timp, vorbim despre un sistem deschis, datele stocate fiind ușor accesibile terților, iar în această manieră, respectarea cadrului legislativ devine esențială.
Cum funcționează Blockchain în cazul gestionării lanțurilor de aprovizionare
Precum o bază de stocare incoruptibilă pentru fiecare produs în parte. În același timp, această bază este capabilă să stocheze fiecare detaliu sau informație a produsului – cine a cumpărat produsul, câte produse mai sunt pe stoc, etc. Este vorba practic, despre istoricul fiecărui produs de la apariția acestuia, până la ambalare și vânzare.
Avantajele acestui sistem sunt destul de clare. Analiștii vor putea identifica noi modalități pentru a reduce întârzierile și pentru a elimina erorile, economisind atât timp, cât și resurse. Astfel de informații vor fi disponibile tuturor departamentelor din companie, iar comunicarea dintre acestea ar putea fi mult mai facilă și eficientă.
Beneficiile sistemului Blockchain în Supply Chain Management
Unul dintre marile avantaje ale tehnologiei blockchain este sistemul de date interoperabile. Companiile pot comunica mult mai facil date despre produsele lor cu producătorii, curierii sau furnizorii acestora. Această transparență contribuie la reducerea întârzierilor, poate împiedica dificultățile care pot apărea în timpul transporturilor. Tehnologia blockchain oferă un standard mai ridicat de securitate și capacitatea de a fi personalizată, companiile putând chiar să creeze sisteme de operare care să fie partajate doar cu aceia cărora le pot oferi în mod explicit permisiunea.